Revederea a constituit un moment de bucurie și recunoștință, oferind foștilor colegi prilejul de a retrăi amintirile anilor petrecuți împreună și de a reafirma legăturile create în perioada formării lor.
Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, moment de înălțare sufletească și de comuniune, în cadrul căruia ne-am rugat împreună pentru profesorii care ne-au format, pentru colegii noștri și pentru familiile care ne-au fost alături pe parcursul acestor ani. Rugăciunea comună a readus în inimile noastre atmosfera anilor de seminar, când credința, studiul și prietenia ne-au unit într-o adevărată familie.
În cuvântul de învățătura, pr. diriginte Cătălin-Gabriel Coroamă, a subliniat importanța creșterii copiilor în duhul bisericii: Creșterea copiilor în duhul Bisericii le oferă un fundament moral și spiritual solid, ajutându-i să devină oameni responsabili, iubitori de Dumnezeu și de semeni, capabili să facă față provocărilor vieții cu credință și discernământ.
Un moment încărcat de emoție a fost strigarea catalogului. Răspunsul fiecărui coleg la apel a readus în memorie chipuri, întâmplări și clipe care au rămas vii în sufletele noastre. Pentru câteva momente, timpul a părut că se întoarce înapoi, iar noi am redevenit elevii care împărțeau aceeași bancă, aceleași emoții și aceleași idealuri.
Revederea a continuat cu depănarea amintirilor din perioada anilor de studiu. Fiecare poveste, fiecare întâmplare rememorată a stârnit zâmbete și nostalgie, demonstrând că legăturile create în acei ani au rămas puternice și autentice. Au fost rememorate momentele petrecute la cursuri, activitățile culturale și religioase, dar și numeroasele experiențe care au contribuit la formarea noastră umană și spirituală.
Întâlnirea a reprezentat și o ocazie de a împărtăși experiențele acumulate în cei zece ani care au trecut de la absolvire. Fiecare coleg a parcurs un drum propriu, însă valorile dobândite în anii de seminar au rămas un reper comun, călăuzindu-ne în activitatea profesională și familială.
Deși unii dintre profesori și colegi au lipsit, cei prezenți si-au exprimat dorința, speranța și bucuria de a se revedea, nu la 20, ci la 15 ani de la absolvirea liceului. „Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună!” - psalmul 132, 1. (pr. George-Mihai Pintilie)







